Kassandra, fiica adoptivă a lui Iosif Rotariu, operată a 37-a oară. Turneu caritabil organizat în Timișoara

Kassandra, fiica adoptivă a lui Iosif Rotariu, operată a 37-a oară. Turneu caritabil organizat în Timișoara
Publicat: 20/10/2014, 08:14
Actualizat: 20/10/2014, 13:37

Kassandra Rotariu (10 ani), care suferă de traume fizice și psihice din cauza familiei naturale care a abandonat-o în spital, va suferi luna viitoare, în Franța, cea de-a 37-a operație din viața ei. ”În noiembrie mergem la o nouă operație, la Strasbourg. Este cea mai grea intervenție și totodată cea mai costisitoare, pentru că trebuie să-i fie schimbată proteza de la piciorul drept. Aceasta se schimbă la patru ani, până la 18 ani, pentru că îi crește osul. Deja are cu 12 centimetri mai mult ca la precedenta operație. Ne descurcăm greu cu banii, dar nu disperăm. Sperăm să trecem cu bine și peste această încercare”, a declarat Iosif Rotariu.

Pentru că intervenția chirurgicală din Franța este destul de costisitoare (10.000 euro), clubul ASU Politehnica și organizația suporterilor ASU Druckeria au organizat un turneu de mini-fotbal în piața Operei din Timișoara, la care au participat echipele: ASU Politehnica (fotbal), BC Timișoara, BC Timba (ambele baschet), CH Politehnica (handbal masculin), Universitatea Timișoara (volei masculin), Timișoara 89ers (fotbal american), RCM Timișoara (rugby) și CFR Timișoara (fotbal feminin).

Cei care au asistat la turneul de mini-fotbal au putut achiziționa obiecte promoționale ale echipelor prezente, ajutând-o astfel pe Kassandra.

În copilărie, familia naturală a Kassandrei a abuzat-o pe fetiță, turnându-i acid pe gură, smulgându-i unghiile și bătând-o crunt. Fetița a fost adoptată, pe când avea trei ani, de fostul fotbalist Iosif Rotariu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...